Despre proprietate (în general)

Despre proprietate (în general)

Intenţionat sau neîntenţionat se face confuzie între proprietate şi dreptul de proprietate.

Pentru aceasta vom încerca să definim ce înseamnă proprietate şi dreptul de proprietate.

1.a)-Proprietatea este un raport, o legătură, între om şi obiect.

b)-Proprietatea – formă socială, istoriceşte determinată, de însuşire a bunurilor materiale de către oameni.

2.-Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate care este expresia juridică a relaţiilor de proprietate.

3.-Dreptul de proprietate – dreptul de a poseda un lucru (bun), de a-l folosi şi de a dispune de el în limitele stabilite de lege în baza titlului de proprietate.

4.-Titlul de proprietate, act juridic ce atestă dreptul de proprietate asupra unor bunuri economice, mobiliare şi imobiliare aflate în posesia persoanelor fizice, juridice şi a statului.

5.-Titlul de proprietate se poate înstrăina prin vînzare, moştenire sau donaţie.

6.-Proprietatea (bun) care poate fi apartamentul (casa), pămîntul (mai ales agricol, dar nu numai), creaţia intelectuală – artistică şi literară, inovaţia, invenţia etc. –, pădurea, maşina (autoturismul) etc., poate fi stăpînită în baza unui titlul de proprietate (act, document, înscris) recunoscut, care ia naştere între oameni, în legătură cu însuşirea ei (a proprietăţi) ce atestă dreptul de proprietate.

7.-Aşadar, proprietatea poate aparţine unei persoane (care se numeşte proprietar) sau mai multor persoane în baza unui act, document, înscris ce se numeşte titlul de proprietate şi care atestă dreptul de proprietate (adică, se poate dovedi oricărei persoane cui aparţine o proprietate).

Dreptul de proprietate se poate garanta – aşa cum se prevede în orice Constituţie avansată din lume – dar nu se poate garanta existenţa fizică a proprietăţii, care poate fi realizată prin furt. Constituţia României din 2003 garantează şi existenţa fizică a proprietăţii!!!!!???? (o aberaţie! lingvistică)

Să vedem de asemenea ce spune Convenţia Europeană a drepturilor omului la Primul protocol adiţional la Convenţie:

„Art.1 Orice persoană fizică sau morală are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în vigoare legile considerate necesare pentru reglementarea folosinţei bunurilor conform cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor, altor contribuţii sau amenzilor.”

Cu alte cuvinte Art.1 din Protocolul Nr.1 la Convenţia Europeană garantează dreptul la respectarea bunurilor sale, noţiune cunoscută de regulă ca dreptul de proprietate.

Astfel cum se întîmplă în mare parte a altor drepturi materiale garantate de Convenţie, Statul poate restrînge exercitarea dreptului de proprietate.

El (Statul) poate lipsi un individ de bunurile sale „pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege”.

El (Statul) poate deopotrivă să adopte legile pe care le socoteşte  necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor în acord cu interesul general sau pentru a asigura plata diferitelor amenzi, taxe etc.

Statul se observă, se bucură de o mare libertate de apreciere în privinţa acestui articol.

În baza acestui titlul de proprietate (act juridic ce atestă dreptul de proprietate asupra unor bunuri economice, mobiliare şi imobiliare aflate în posesia persoanelor fizice, juridice şi a statului) proprietatea poate fi lăsată moştenire sau apărată în justiţie vezi art.44 alin.6 din Constituţie, de asemenea se poate dovedi oricărei persoane cui aparţine o proprietate.

Atunci, cînd proprietatea este încălcată, distrusă, furată etc., proprietarul în baza dreptului de proprietate care este garantat, adică cel care are titlul de proprietate (act, document, înscris) poate apela la organele de ordine pentru a i se face dreptate sau în justiţie pentru a cere despăgubire materială sau de altă natură, deoarece proprietatea este ocrotită [nu poate fi garantată !!!!!????(o aberaţie! lingvistică)].

Mai departe vom arăta infracţiunile care pot avea loc contra proprietăţi.

Infracţiunile contra proprietăţi le găsim în Codul Penal partea specială Titlul II – Infracţiuni contra patrimoniului art. 228 – 256 pe care le vom enumera în ordinea numărului de articol:

Capitolul I – Furtul                                                               art. 228 – 232;

Capitolul II – Tîlhăria şi pirateria                                        art. 233 – 237;

Capitolul III – Infracţiuni contra patrimoniului prin

nesocotirea încrederii                                           art. 238 – 248;

Capitolul IV – Fraude comise prin sisteme informatice şi

mijloace de plată electronice                                art. 249 – 252;

Capitolul V – Distrugerea şi tulburarea de posesie              art. 253 – 256;

Aşadar Statul ocroteşte prin Codul Penal eventualele infracţiuni care se aduc proprietăţii.

S-a discutat, se discută şi se va discuta foarte mult, că proprietatea particulară şi nu numai trebuie garantată, nu ocrotită (interesant nu!?).

S-a mers pînă acolo încît s-a modificat şi Constituţia din anul 1991 în anul 2003 în acest sens.

Dar pînă a ajunge la Constituţia din anul 2003 deja modificată, să vedem mai întîi cum sînt definite de către DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) următoarele cuvinte:

OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblînzi”.
Sursa: DEX ′98

GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. şi intranz. A da cuiva siguranţa că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să menţină în stare de bună funcţionare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vîndut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că… ♦ Intranz. A-şi lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligaţiilor stabilite. – Din fr. garantir.
Sursa: DEX ′98

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (recipr.) A(-şi) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ♢ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informaţie despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu ştie mai mult. 2. Tranz. şi intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) veşti sau lămuriri despre…, a se interesa, a se informa de…, a cerceta. ♢ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoştinţelor; a chestiona, a examina. Lat. *interroguare (= interrogare).
Sursa: DEX ′98

INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicaţii (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.
Sursa: DEX ′98: DEX ′98

CREÁNŢĂ, creanţe, s.f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabileşte acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance.
Sursa: DEX ′98

PROPRIETÁR, -Ă, proprietari, -e, s.m. şi f. Persoană care are drept de proprietate asupra unui bun; stăpîn, posesor; spec. persoană care posedă un imobil (considerată în raport cu chiriaşul ei). ♢ Mare proprietar = moşier, latifundiar. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriétaire, lat. proprietarius.
Sursa: DEX ′98

 

PROPRIETÁTE, proprietăţi, s.f. 1. Stăpînire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pămînt (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ♢ Proprietate literară (sau artistică) = drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putîndu-le edita, reproduce etc. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o fiinţă, un lucru, un fenomen etc. şi care diferenţiază o fiinţă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însuşire. 3. Calitate a unui cuvînt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noţiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.
Sursa: DEX ′98

 

 

INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau orice pedepsire. – [Pr.: –vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.
Sursa: DEX ′98

Cuvîntul proprietate are 3(trei) înţelesuri:

1)      – înţelesul juridic de drept de proprietate sau proprietate asupra unui obiect;

2)      – înţelesul de obiect posedat (de avere) care nu are relevanţă juridică;

3)      – şi înţelesul de regim al proprietăţii, care are relevanţă în sfera politică.

Ca observaţie:

Orice problemă legată de proprietate este rezolvată în cadrul dreptului de proprietate.

În sfîrşit să vedem ce prevede Constituţia României referitor la protecţia proprietăţii private:

Art. 44

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sînt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată!!! (o aberaţie! lingvistică) şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobîndi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sînt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Art. 46

Dreptul la moştenire este garantat.

Art. 136

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sînt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

Deci, se poate observa că proprietatea trebuie ocrotită, şi este, iar dreptul de proprietate trebuie garantat, şi este conf. Constituţiei României din 2003, dar nu se poate garanta existenţa fizică a proprietăţii, care poate fi realizată prin furt. Constituţia României din 2003 garantează şi existenţa fizică a proprietăţii!!!!!????(o aberaţie! lingvistică)

Proprietatea este publică sau privată

Proprietatea este conform:

Articolul 13

(1) Proprietatea este publică sau privată.

Proprietatea publică este exclusivă, ea aparţinînd, după cum prevede:

Articolul 136

                                   (2) Proprietatea publică este garantată(!!!! Noi vrem garantarea dreptului de proprietate – aşa cum se prevede în orice Constituţie avansată din lume – dar nu garantarea existenţei fizice a proprietăţii, care poate fi realizată prin furt – vezi România Mare, nr.691 / 10.10.2003, pag.12) şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, inclusiv municipiul şi judeţul).

Aici ca o observaţie! Cu privire la titularul proprietăţii, există o concepţie consacrată, de altfel, în dreptul constituţional comparat, în care statul nu cuprinde şi unităţile administrativ-teritoriale, ci numai autorităţile publice a căror competenţă teritorială este pe întreaga ţară.

Proprietatea publică este limitată întrucît nu poate avea ca obiect decît bunurile la care se referă:

Articolul 136

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

De asemenea conform:

Articolul 136

(4) Bunurile proprietate publică sînt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Adică, făcîndu-se astfel integrarea lor în circuitul economic.

Deci, prin aceste din urmă modalităţi, bunurile proprietate publică pot fi exploatate şi pe cale privată.

Proprietatea privată nu este exclusivă, ea poate aparţine oricărui subiect de drept – cetăţenilor, organizaţiilor sociale, cu condiţia să fie persoane juridice, deoarece numai în această calitate pot fi titulare de patrimoniu (societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii fără scop lucrativ, fundaţii etc.) statului, comunei, oraşului sau judeţului, cetăţenilor străini şi apatrizilor (A făcut excepţia dreptului de proprietate asupra pămîntului de cînd ne ştim şi pînă la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 01.01.2007, adică nu aveau dreptul de a cumpăra pămînt străinii) etc.

Proprietatea privată nu este limitativă, deoarece ea se poate constitui asupra oricărui bun, cu excepţia celui care nu poate face decît obiectul proprietăţii publice.

Pe cale de consecinţă integrarea în circuitul economic a bunurilor proprietate privată se realizează în temeiul libertăţii comerţului şi industriei, prevăzute în

Articolul 135

(2) Statul trebuie să asigure

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil

pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

[vezi Constituţia României – comentată şi adnotată – , Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992, pag.103÷106 şi pag.295÷297]

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în noutăţi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s