Despre botez

Despre botez

Primul botez = a fost botezul potopului (Facerea, VII, 17÷24) pentru curmarea păcatului.
Al II-lea botez = a fost botezul prin mare şi nori (I Corinteni, X, 2, Numeri, IX, 15÷22), căci norul este simbolul Duhului, iar marea simbolul apei.
Al III-lea botez = a fost botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spală cu apă, ba încă îşi spală şi hainele şi astfel intră în tabără (Levetic,XV, 3÷33).
Al IV-lea botez = a fost botezul lui Ioan (Matei, III,1÷12; Marcu, I, 4÷8; Luca, III, 2÷18) care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. “Eu spune sfîntul Ioan Botezătorul, vă botez cu apă, dar care vine în urma mea vă va boteza cu Duhul sfînt şi cu foc” (Matei, III, 11; Marcu, I, 8; Luca, III, 16). Aşadar, Ioan curăţeşte mai dinainte prin apă, în vederea Duhului.
Al V-lea botez = a fost botezul Domnului (Matei, III, 13÷17; Marcu, I, 9÷11; Luca, III, 21÷22; Ioan, I, 29÷34), cu care s-a botezat el însuşi. Se botează nu pentru că el a avut nevoie de curăţire, ci pentru că şi-a împropriat curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor în apă, (Psalmi, LXXIII, 14) ca să înece păcatul , ca să înmormînteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător, ca să împlinescă legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza. Şi noi ne botezăm cu botezul desăvîrşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează cu foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste sfinţii apostoşi în chipul limbilor de foc, (Faptele Apostolilor, II, 1÷4) după cum spunea însuşi Domnul: „Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Sfîntul Duh şi cu foc nu mult după aceste zile” (Faptele Apostolilor, I, 5), sau din pricina botezului pedepsitor al focului ce va să fie.
Al VI-lea botez = este botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu.
Al VII-lea botez = este botezul prin sînge şi mucenicie, cu care însuşi Hristos s-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea.
Al VIII-lea botez = care este şi ultimul, nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul – iar pe de altă parte, pedepseşte necontenit.

[vezi Dogmatica, Sf.Ioan Damaschin, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, pag.156÷157]

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în religie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s