Scrierea arabă

Scrierea arabă

Ştiam multe despre scrierea arabă……I-am spus că arabii scriu de la dreapta la stînga, dar că cifrele le scriu de la stînga la dreapta, ca şi noi. Că alfabetul arab nu are decît litere mici, că unele semne sînt aceleaşi pentu două-trei sunete, diferenţierea făcîndu-se prin puncte, aşezate deasupra sau dedesuptul literei. Am vorbit despre caracterul decorativ al acestei scrieri şi, în cele din urmă, despre scrierea kufică.
− În epoca clasică, scrierea veche arabă s-a dezvoltat în două forme diferite, am spus eu. Una cursivă, folosită pe papirusuri şi pe hîrtie, iar alta colţuroasă, artistică, „deosebită”. Aceasta din urmă îşi are originea în oraşul Kufa.
Scrierea kufică a fost folosită mai ales pentru împodobirea monomentelor, a zidurilor moscheelor şi la multiplicarea de către scribi a Coranului. O scriere artistică, cu influienţe asupra sculpturii: de la „picturi murale” s-a ajuns la realizarea de basoreliefuri şi construcţii avînd ca model scrierea Kufică, înflorată şi cu vrejuri, împletită, animată sau cu bordură geometrică.

[vezi Irak spre izvoarele istoriei, Sever Noran, Editura Sport-Turim, Bucureşti, 1983, pag.112÷113]

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Despre Irak și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s