Rolul României şi al ………

Rolul României şi al ………

Rolul României şi al fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu la cîteva evenimente internaţionale mai importante care au schimbat cursul istoriei:
1) – la 26 ianuarie 1967, România a fost prima ţară din Europa de Est (în afară de U.R.S.S.), care, peste capul Moscovei, a stabilit relaţii diplomatice cu R.F.Germania, violînd şi doctrina vest-germană Hallstein, care interzicea relaţiile diplomatice cu statele ce recunoşteau R.D.Germania;
2) – în anul 1967, după „războiul de 6 zile”, sfidînd Moscova şi întregul Tratat de la Varşovia, menţine relaţiile diplomatice cu Israelul;
3) – în august 1968, riscînd invadarea ţări se opune vehement invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia (întregul Occident, în frunte cu S.U.A. şi N.A.T.O., nu a mişcat un deget întru apărarea sau sprijinirea Cehoslovaciei; la Prut, sovieticii au concentrat circa 30 de divizii mecanizate şi de tancurii, prin ambasadorul S.U.A. la Bucureşti, R.Davis, primit în secret de către ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, preşedintele S.U.A., L.Johnson, promite ajutoare în armament României; ajutorul este acceptat pentru cazul cînd invazia ar avea loc, translator la această întîlnire ultra-secretă a fost col.(r) Florian Gârz);
4) – în anul 1971, N.Ceauşescu, mijloceşte deschiderea contactelor oficiale dintre S.U.A. şi China (Richard Nixon devine primul preşedinte american care vizitează China);
5) – după războiul arabo-israelian din octombrie 1973, cunoscut sub genericul „Yom Kipur”, N.Ceauşescu este implicat ca mijlocitor în tratativele secrete dintre Egipt şi Israel, care conduc la semnarea Tratatului de pace dintre cele două state la 26 martie 1979 (Camp David);
6) – în anul 1972, N.Ceauşescu mijloceşte primele contacte secrete dintre S.U.A. şi Vietnamul de Nord, în vederea începerii negocierilor privind retragerea S.U.A. dintr-un război în care lupta de 12 ani şi pe care nu-l putea cîştiga; graţie acestor negocieri, în anul 1973 trupele americane se retrag, după ce au pierdut 57939 de soldaţi morţi şi au cheltuit în zadar 150 miliarde dolari.

[vezi Apocalipsa şi România, col.(r) Florian Gârz, Editura Obiectiv, Craiova, pag.135÷136]

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în noutăţi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s