Capcanele Calendarului

Capcanele Calendarului

– ce înseamnă „stil vechi” şi „stil nou”?-

Notă explicativă
Sînt destul de numeroase textele (beletristice sau ştiinţifice) româneşti şi străine, unde se menţionează date istorice (zi, lună, an), însoţite de precizarea stil vechi (sau stil nou). Pentru mulţi cititori, acest tip de indicaţie pare sibilin şi rămîne literă moartă. Această notă explicativă încearcă să lămurească – în puţine cuvinte şi pe-nţelesul tuturor – chestiunea.

Calendarul iulian (stil vechi)

În anul 46 î.Chr., la sfaturile astronomului grec Sosigenes din Alexandria (secolul I î.Chr.), Caius Iulius Caesar (101- 44 î.Chr.) a reformat vechiul calendar roman, unde numărătoarea anilor începea de la întemeierea Romei (Ab Urbe condita; prescurtat A.U.C.), pentru că în acest calendar tradiţional, „bătrînesc”, domnea o extraordinară harababură. Astfel, datorită grecului Sosigenes, Caesar instituia calendarul care-i poartă numele şi în care anul mediu numără 365,25 de zile.
Evul mediu occidental a folosit calendarul roman reformat de Iulius Caesar, numindu-l calendarul iulian.
Biserica n-a schimbat nici numele lunilor, nici diviziunea lor, după cum n-a schimbat nici numele zilelor, mărginidu-se a modifica data de începere a noului an: fie la Crăciun, fie la Buna-Vestire.
Cîtă vreme calendarul roman avea ca bază de calcul cursul soarelui, cel eccleziastic (sărbătorile religioase) era determinat de fazele lunii.
Astfel, înainte de reforma gregoriană – care a realizat o reglementare uniformă în Bisericile naţionale supuse autorităţii Romei papale – deci, pînă în secolul al XVI-lea, în Franţa (şi în Anglia), anul eccleziastic începea la 25 martie, de praznicul Bunei-Vestiri, anunţarea naşterii lui Christos fiind considerată evenimentul primordial al erei creştine. Mai înainte, în perioada Evului Mediu Timpuriu, anul eccleziastic începea a doua zi după Paşti, dar prea marea mobilitate a sărbătorii a impus renunţarea la acest fel de datare (bazat pe numărul de aur, adică pe locul ocupat de un an într-un ciclu de 19 ani). Totuşi, în calculele eccleziastice, răstimpul pascal şi-a păstrat o mare însemnătate. Conciliul de la Nikeea (325) a fixat celebrarea Paştilor în prima duminică următoare celei dintîi zile cu lună plină, zi posterioară echinocţiului de primăvară (statornicit – atunci – la 21 martie). Dar echinocţiul nu era calculat în funcţie de cursul astronomic al Lunii, ci potrivit cursului stabilit de Biserică şi decurgînd dintr-un sistem de calcul bazat pe epacte (două categorii de numere): epactele mari (ale soarelui) sau concurenţiale; şi epactele mici (ale lunii) sau regulatele. Calculul epactic (înlocuind numărul de aur) ducea la o variaţie a datei Paştilor, dată care se putea înscrie într-o perioadă de 35 de zile [adică de la 22 martie (adică prima zi după echinocţiul de primăvară de la 21 martie – depinde cînd cade echinocţiul de primăvară în anul respectiv) la 25 aprilie stil vechi, iar stil nou de la 4 aprilie (adică 22 martie + 13 zile) la 8 mai (adică 25 aprilie + 13 zile)] : cele 35 de zile pascale.
Prin urmare, ţinînd seama de această diferenţă variabilă (între 11, 18 şi 35 de zile), diferenţă care trebuie luată în calcul pentru datele calendaristice de dinaintea reformei gregoriene, istoricii moderni au operat o transpunere de date care arată prin dublă determinare (stil vechi şi stil nou), cifrele calendaristice anterioare edictului regal din 1563. Într-adevăr, în 1563, suveranul francez Carol al IX-lea (1550-1574) a statornicit, prin edict regal, ziua de 1 ianuarie (1563) ca dată de început a noului an (civil sau laic).

Calendarul gregorian (stil nou)

După aproape 20 de ani, în 1582, papa Grigorie al XIII-lea (1502-1585), înscăunat pe tronul pontifical în 1572, a reformat, cu ajutorul savantului calabrez Luigi Lilio Lilius (cca 1550-cca 1576), calendarul iulian (considerat de stil vechi), propunînd o formulă mai raţională, bazată pe calcule destul de complicate. Noul calendar a căpătat numele de calendar gregorian (stil nou) şi unificînd sistemul de notare a făcut să coincidă anul liturgic (sau eccleziastic) şi anul civil (sau laic).
Pentru a reveni la normele astronomice (şi pentru a recupera un plus de 10 zile din calendarul iulian), papa a decretat că după ziua de 4 octombrie 1582 va urma ziua de 15 octombrie 1582, altfel spus, ziua de 5 octombrie devenind 15 octombrie.
Henric al III-lea (1551-1589), rege al Franţei (1574-1589), a adoptat calendarul gregorian, prin decret regal, la 10 decembrie 1582.
Pentru a sincroniza datele şi evenimentele istorice, pe la finele secolului al XVI-lea, savanţii au încercat să pună în concordanţă cele două stiluri: una dintre primele cronologii a fost lucrarea filologului Scaliger (1540-1609), Opus de emedatione temporum / Op despre îndreptarea răstimpurilor / (1583), lucrare care stă la baza cronologiei moderne. Catolicismul a acceptat numaidecît această reformă a calendarului. Protestanţii din Germania au acceptat-o abia în 1600, iar cei din Anglia – în 1752.
În această ţară, recalcularea datelor anula aproape trei luni de zile din anul 1571, stil vechi – început la 25 martie ar fi trebuit să se-ncheie la 25 martie 1572 – an care, prin decret, a fost declarat sfîrşit la 31 decembrie 1571. Lordul Chesterfield, promotor al reformei calendarului în Anglia, era cît pe-aci să fie omorît de populaţia care, crezîndu-şi viaţa scurtată cu aceste buclucaşe trei luni (ianuarie, februarie, martie), îl urmărea strigîndu-i: „Dă-ne-napoi cele trei luni!”.
Biserica ortodoxă, bineînţeles şi cea română, a păstrat pînă-n epoca modernă calendarul iulian sau stilul vechi, fapt care explică întîrzierea de 12 zile (pînă în 1900), respectiv, 13 zile (după 1900), faţă de calendarul gregorian (zis, la noi, şi al papistaşilor).
În România, calendarul gregorian a fost introdus în 1919, începînd de la 1 aprilie, zi ce-a devenit 14 aprilie.
„Cu începere de astăzi, vechiul călindar iulian a fost înlocuit prin decret-lege cu călindarul gregorian; aşa că ziua de 1Aprilie a devenit 14 Aprilie, rămînînd calendarul vechi valabil numai pentru biserică şi sărbătorile vor fi ţinute după el, ca şi în trecut” (Vasile Bianu, Însemnări din Războiul Romniei Mari, II, De la Pacea din Bucureşti pînă la Încoronarea de la Alba-Iulia, Cluj, 1926, p.234; sublinierile şi ortografia aparţin lui V.B.). În 1924, începînd de la 1 octombrie (zi care-a devenit 14 octombrie) decretul-lege s-a extins şi la Biserică.
Chiar şi înaite de această dată însă, presa şi administraţia obişnuiau să noteze, cu dublă determinare, datele. Aşa, de exemplu, articolul lui Rică Venturiano, din „Vocea Patriotului Naţionale”, este datat de redacţie „Bucureşti 15 / 27 Răpciune” (adică, septembrie). Cum O noapte furtunoasă este scrisă în 1879 (deci, înainte de 1900), diferenţa de date între stilul vechi şi stilul nou este de numai 12 zile.
Romulus Vulpescu

[vezi Almanah Romnia Mare, Editura Fundaţiei Umaniste România Mare, anul 1996, pag.12]

Addendă

Din 1582, la îndemnul Papei Grigore XIII, în Apus, calendarul iulian (de la Iulius Caesar), care cu vremea adusese o întîrziere de 10 zile faţă de timpul astronomic, a fost înlocuit cu calendarul gregorian.
S-au adăugat 10 zile faţă de calendarul iulian, apoi după 1700, 11 zile, după 1800, 12 zile, după 1900, 13 zile.
Bisericile din răsărit, în general, n-au urmat reforma, unele nici azi (la ruşi sau la sîrbi, de pildă).
Noi am adoptat calendarul gregorian în 1924.

[vezi O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Neagu Djuvara, Ed.Humanitas, Bucureşti, 2001, pag.126÷127, la subsolul paginilor]

Mai precis:
– să se adauge 10 zile la datele dintre [5 octombrie 1582 – 19 februarie 1700)
– să se adauge 11 zile la datele dintre [19 februarie 1700 – 18 februarie 1800)
– să se adauge 12 zile la datele dintre [18 februarie 1800 – 17 februarie 1900)
– şi să se adauge 13 zile la datele dintre [17 februarie 1900 – mai departe.
Iată un exemplu pentru transformarea datei de 19 februarie 1700 pe stil vechi în dată pe stil nou:
18 februarie 1700 SV = 28 februarie 1700 SN (se adună 10 zile)
19 februarie 1700 SV = 1 martie 1700 SN (se adună 11 zile, numărînd în februarie pînă la 29)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în religie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s