Simbolul Credinţei sau Crezul

Simbolul Credinţei sau Crezul

1-Cred într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul Cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2-Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
3-Care pentru noi oameni şi pentru a noastră mîntuire s-a întrupat de la Duhul Sfînt şi de Fecioara Maria şi s-a făcut om.
4-Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi s-a îngropat;
5-Şi a înviat a treia zi, după Scriptură;
6-Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
7-Şi iarăşi va să vie, cu mărire, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfîrşit.
8-Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă făcătorul, carele din Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, carele a grăit prin prooroci.
9-Într una, sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică;
10-Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
11-Aştept învierea morţilor
12-Şi viaţa veacului ce va să fie.
Amin.
A fost instituit în anul 325 de Sinodul de la Niceea
[vezi Mic dicţionar de cultură religioasă, Radu Ciobanu, Editura Helicon, Timişoara, 1994, pag.227]

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în religie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s