Primul edict de toleranţă faţă de creştini

Primul edict de toleranţă faţă de creştini

Primul edict de toleranţă faţă de creştini nu l-a dat Constantin cel Mare în anul 313 aşa cum se afirmă, ci Galerius cel Bătrîn, în anul 311, la 30 aprilie.
[vezi Revaşa Daciei, Cornel Bârsan, Editura Obiectiv, Craiova, pag.113]
[vezi şi Papii-Istorie şi secrete, Claudio Rendina, Editura ALL,anul 2005, pag.72]
Mai întîi precizăm că între anii 305- 311, timp în care Galerius cel Bătrîn devine August ( Augustus – titlu al împăraţilor romani (începînd cu Claudius anul 41 d.Hr., toţi împăraţii l-au purtat ca parte a titulaturii imperiale)), nu am mai aflat nici un creştin persecutat sau martirizat. Cu anul 305 se închid porţile vechii civilizaţii şi se deschid acelea ale lumii noi, ale Creştinismului, ale Luminii. Colindele (laice) preamăresc pe Ler-Împăratul dac de la Romula. Am spus că Galerius cel Bătrîn ginerele lui Diocletian, în timp ce era Cezar (Caesar – titlu pe care-l purtau împăraţii şi, după Hadrian anul 117, moştenitorii tronului) executa ordinile socrului său. Acesta, de fapt, era marele persecutor al creştinilor.Lactantius, contemporanul lui Diocletian şi Maximian, în lucrarea De mortibus persecutorum îl plasează pe Galerius cel Bătrîn în rîndul marilor persecutori. A făcut şi el, probabil, o confuzie între cei doi Galerius – unchiul şi nepotul – ştiut fiind că Galerius cel Tînăr apare în adevăr apărător al credinţei Zalmoxiene şi persecutor al Creştinilor, după cîte reies din Sinaxare. În anul 311, către sfîrşitul vieţii, Galerius cel Bătrîn a dat primul decret de libertate a cultului creştin.
[vezi Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui, preot Dumitru Balaşa, Editura Tempus Dacoromânia, Bucureşti, 2003, pag.177-178]
Peste cîteva zile el împăratul roman (293-311) moare în urma unei infecţii abdominale [la 5 mai 311- (vezi pag.188 din Dacii de-a lungul mileniilor, Dumitru Balaşa, Editura Orfeu, Bucureşti, 2000)] la Nicomedia şi a fost înhumat la Sardica. Ler I- aşa îl mai numeau în popor pe Galerius cel Bătrîn. În anul 311, el dă primul decret de toleranţă a cultului creştin, cu obligaţia de a pomeni cele şapte laude, pe împăratul şi familia sa. În anul 312 a apărut, în Asia, al doilea decret de toleranţă şi , în fine, în anul 313 Constantin cel Mare a dat cunoscutul decret, care este al 3-lea.
[vezi Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui, preot Dumitru Balaşa, Editura Tempus Dacoromânia, Bucureşti, 2003, pag.178 şi pag.231]
După moartea lui Galerius cel Bătrîn, a urmat la împărăţia Daciei Galerius cel Tînăr, nepot de soră de la Romula. El este cunoscut şi sub numele de Dara sau Dacul, aşa cum am mai spus. Acesta a dus o politică dură. În timpul lui în Martiricoane apar mulţi creştini. De aceea în epode (descîntece) vrăjitoarea trimite boala la „fetele lui Ler Împăratul“ – element negativ. Nu ştim din ce partidă creştină a făcut parte dar şi acesta a murit în 313 şi se crede că a fost înmormîntat ca şi Galerius cel Bătrîn la Recidiva (Episcopie în Dealul Romulei, judeţul Romanaţi).
[vezi Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui, preot Dumitru Balaşa, Editura Tempus Dacoromânia, Bucureşti, 2003, pag.179]
Acest Edict din anul 311 dat de Galerius cel Bătrîn a provocat o explozie de maximă bucurie în lumea creştină. Bucuria apare în cele mai vechi colinde din cîte ni s-au păstrat. Din secolul I este Colindul lui Ovidiu (exilatul de la Tomis), colind înregistrat în anul 1910 (vezi Dumitru Lazăr Sărăianu în revista Albina, 1994, noiembrie, pag.11). Se ştie că Ovidiu a murit în anul 17 d.Hr. La începutul secolului IV apare LER, numele popular al Împăratului Galer, autorul edictului de care am amintit. El se rostea în rugăciunile publice dar şi în colindele prilejuite de Anul Nou şi în special la Solstiţiul de iarnă, care coincidea oarecum cu Naşterea lui Iisus Hristos- Soarele Dreptăţii. Invocaţiile O, LER; LERUI, LER erau o rugă ce se auzea la toate porţile şi în toate casele creştinilor.
Aşa cum am arătat într-un studiu, Ler nu este interjecţie, aşa cum au zis specialiştii şi cei mai mulţi enciclopedişti ci hipocoristicul numelui Galer, Împăratul Dacilor, care din prigonitor a devenit liberator.
[vezi Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui, preot Dumitru Balaşa, Editura Tempus Dacoromânia, Bucureşti, 2003, pag.181]
Despre cei 2 împăraţii Galerius vezi pag.51 şi pag.52- în Istoria literaturii dacoromâne, Mihail Diaconescu, Editura ALCOR EDIMPEX, Bucureşti, 1999.