„Crede şi nu cerceta”

„Crede şi nu cerceta

            Imperativ atribuit textelor sfinte prin ignoranţă sau abuz. El nu există ca atare nicăieri în Biblie şi nici în scrierile ulterioare ale Părinţilor Bisericii.

Există ceva dar nu cu „crede” şi cu „cerceta”, ci cu „ai văzut” şi „ai crezut”.

„Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele şi adu mîna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios.

A răspuns Toma şi i-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”

(vezi Biblia, Noul Testament, Ioan,20,27÷29)

[vezi Dicţionarul rostirilor biblice, Radu Ciobanu, Editura Helicon,Timişoara,pag.61÷62]

 

Acest paradox a fost atribuit în mod greşit Sfîntului Augustin (354-430), unul dintre „părinţii bisericii catolice”. Chiar scriitorul francez Stendhal a comis această eroare, deoarece Sfîntul Augustin  susţinea că esenţa credinţei este „a crede, fără a cerceta”, adică a crede chiar şi ceea ce pare absurd. Cu alte cuvinte: superioritatea credinţei faţă de raţiune şi incapacitatea raţiunii de a înţelege lumea în esenţa ei.

În realitate însă locuţiunea de mai sus e o reproducere aproximativă a unor cuvinte ale teologului mai vechi Tertullian ( care a trăit în secolele II-III). În scrierea intitulată De carne Christi (Despre carnea lui Hristos), el spune : „Et mortuus est Die filius; prorsus credibile est, quia ineptum est” (şi a murit fiul lui Dumnezeu; e foarte credibil, deoarece e o absurditate). E uşor de văzut cum fraza care circulă (credo quia absurdum) seamănă cu o frază care i-a dat naştere (credibile est quia ineptum est). Cum însă ineptus (prost, inept) nu-i un cuvânt prea simpatic şi măgulitor, a fost preferat absurdus, uzul statornicind expresia credo quia absurdum.

Multă vreme, biserica s-a prevalat de această formulă pentru a impune misterele şi legendele foarte cucernice. Astăzi aceleaşi cuvinte nu mai servesc decît in extremis acelora care ne solicită să credem absurdităţi şi inepţii foarte laice. Dar mai ales „credo quia absurdum” e folosit pentru a încheia o discuţie şi a ieşi onorabil, sub scutul unui citat ilustru, din situaţia neplăcută când afirmaţiile făcute nu se găsesc credibile.

[vezi Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, I.Berg, Editura Saeculum I.O şi Vestala, Bucureşti, 1995, pag.79-80, Credo, quia absurdum]

 

 

Din contră în Biblie se afirmă:

„Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun”

[vezi 1Tesalonicieni, 5,21]

 

sau

 

„Căutaţi-Mă şi Mă veţi găsi. Dacă Mă veţi căuta din toată inima, Mă voi lăsa să fiu găsit de voi”

[vezi Ieremia, 29,13÷14]

 

Mai vezi şi alte citate:

Se găsesc în Ioan 5,37÷39 sau Isaia, 44,6÷7 şi 43,10÷11; 46,10.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în religie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s