In vino veritas

„In vino veritas”

I- Punct de vedere al lui M.Eminescu referitor la locuţiunea „in vino veritas” apărută într-un articol din Pester Lloyd- (Pesta- Ungaria)- articol care se referă la toastul senatorului Grădişteanu pe care l-a ţinut la Iaşi cu ocazia dezveliri statuii lui Ştefan cel Mare 1883.

 „Pester Lloyd atribuie un înţeles cu totul greşit locuţiunii «in vino veritas». Ea a luat naştere în Polonia sub influenţa latinităţii medie şi nu înseamnă de loc că «la vin spune omul adevărul». Din contră, nu există stare mai amăgitoare în privirea caracterului decît cea de beţie. Cel sincer devine mincinos, cel fricos se laudă cu curajul, cel vesel devine plîngător, cel tăcut vorbăreţ.

Deci: in vino non est veritas

            Proverbul are cu totul alt înţeles. La germani, la slavi, la români din suta a şaptesprezecea asemenea existau între amici dueluri de beţie, lupte frăţeşti de încercare în băutură din care să se vază care pe care-l va culca mai întîi la pămînt.

Deci «in vino veritas» înseamnă «nu-ţi amăgi pe amic la băutură; pe cînd el bea în realitate tu nu turna vinul pe mînecă, pe gulerul cămăşi sau pe după spate, pentru ca el să bea mai mult decît tine şi să-l biruieşti prin înşelăciune- Adevăr la vin! »

Cantemir (Descriptio Moldavie)descrie un duel de acest soi, petrecut la Focşani între un moldovean şi un muntean zice el. O probă că în asemenea ocazii omul îşi schimbă firea e d.Grădişteanu însuşi. 

 Senatorul acesta e acelaşi Grădişteanu care, la 1867, îşi bătea joc prin coloanele şi caricaturile Scrînciobului tocmai de ideea pe care la chef a preconizat-o. (Nota red.Timpul) ”

[vezi Publicistică, M.Eminescu, Editura Cartea moldovenească, Chişinău, 1990, pag.496]

II- In vino veritas! (lat.„În vin e adevărul”)- Expresie veche de peste două mii de ani, dar cu cît mai veche, cu atît mai vestită, ca şi vinul la care se referă.

Paternitatea ei e atribuită lui Alceu, poet grec care a trăit cu şase veacuri înaintea erei noastre. Pe vremea lui, celor bănuiţi de infamate li se turnau vinuri tari în amorfe mari de lut, spre a-i îmbăta şi a scoate de la ei adevărul. Din acest fapt a scos şi Alceu un adevăr pe care l-a turnat în cupa mică a unei maxime extrem de des aflată pe buzele oamenilor.

Omul, la băutură, devine exprexiv, vorbăreţ. El dezvăluie atunci taine, intimităţi, adevăruri pe care le ascunde cînd e treaz. Expresia se utilizează şi în zeflemea.

Germani folosesc citatul propriu: Die Wahrheit ist im Wein, căruia poetul german Friderich Rückert, în ale sale Vierzeileu, i-a dat o semnificaţie mai satirică decît înaitaşul său Alceu, creatorul expresiei. Versiunea latină recunoaşte că omul, la băutură, spune adevărul.

Varianta germană actualizează ideia:

            „Die Wahrheit ist im Wein;

            Das heiβt: In unsern Tagen,

            Muβ einer betrunken sein,

            Um Lust zu haben, die Wahrheit zu sagen”  

            (Adevărul e în vin;

             Asta înseamnă că în zilele noastre

             Trebuie cineva să fie beat

             Ca să aibă chef să spună adevărul)

Deosebirea  de nuanţe se cuvine reţinută, spre a cunoaşte sensul adevărat în care trebuie folosită expresia care se sileşte să afle şi ea adevărul!

[vezi Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, I.Berg, Editura SAECULUM I.O. şi Ed.VESTALA, Bucureşti, 1995, pag.173÷174] 

III- IN VINO VERITAS lat. adevărul este în vin- Plinus cel Bătrîn  „Naturalis historia”, 14, 141.

    După cîteva pahare de vin omul, devine expresiv, este mai puţin discret ca de obicei, şi-şi dezvăluie gînduri (adevăruri) pe care nu are curajul să le spună cînd este treaz.

[vezi Dicţionar enciclopedic vol.III, H-K, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, pag.477]

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în noutăţi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s